DespreMihaela Criticos este conferențiar doctor arhitect și director al Departamentului de Istoria&Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, unde predă cursuri de teoria arhitecturii și îndrumare proiecte restaurare. Din 2005, susține un curs despre imaginea arhitecturală, cu accent pe definirea noţiunilor de mimesis, percepţie, expresie, semnificaţie, limbaj în arhitectură. Din 2010, coordonează un program de cercetare romano-italian pe teme de restaurare activat între UAUIM și Università degli Studi „G. d’Annunzio” Chieti – Pescara, Italia, iar din 2011 este expert în domeniul protejării monumentelor istorice (atestare Ministerul Culturii și Patrimoniului Național/Institutul Național al Patrimoniului). A desfășurat studii de cercetare în cadrul unor contracte de cercetare individuale sau colective, granturi sau proiecte culturale axate pe teme precum: modernitatea arhitecturală, patrimoniul arhitectural românesc al secolelor XIX-XX, problemele arhitectural-urbanistice ale orașului București, chestiunea ornamentului și accepțiile sale moderne. Dintre aceste studii, amintim: întocmirea dosarului de înscriere în lista tentativă UNESCO a ansamblului monumental de la Târgu-Jiu (membru colectiv coord. de prof. Sergiu Nistor), 2013-2014; elaborarea fișelor standard UIA/DOCOMOMO pentru obiectivele de arhitectură: Pavilionul «H» (2008), Aeroportul Internaţional București-Băneasa (2009), Teatrul de vară şi ansamblul de locuinţe „23 August” (2011).

Publicații: Ornamentul – temă şi variaţiuni, Editura Universitară „Ion Mincu”, Bucureşti, 2005; Art Deco sau modernismul bine temperat / Art Deco or Well-Tempered Modernism, Editura Simetria, Bucureşti, 2009 – nominalizare la BAB (Bienala de Arhitectura Bucureşti) 2010, secţiunea „Publicaţii”. A avut diverse contribuții în volume colective și articole în reviste de specialitate (Arhitext Design, Arhitectura, Revista Monumentelor Istorice) sau reviste culturale (Dilema Veche, Secolul XX).

Curriculum Vitae

Lista de lucrări

Cursuri CESI: Imaginea arhitecturală în modernitatea europeană