Titular: Anca Măniuţiu

PrezentareCursul are ca obiectiv analiza a două dintre cele mai semnificative practici spectaculare şi dramaturgice ale celei de a doua jumătăți a secolului XX, prin incursiunea în opera a doi artiști unici, regizorii polonezi Tadeusz Kantor și Jerzy Grotowski. Creațiile lor, extrem de diferite între ele, au revoluţionat, fiecare în felul său, viziunea noastră despre teatru, prin aceea că întruchipează o transgresiune şi, totodată, o limită a actului teatral. Cursul îşi propune să definească elementele de ordin spectacular, estetic şi filosofic care stau la baza construcţiei universului artistic atît de diferit al acestor doi regizori, etapele parcursului lor creator, constantele şi metamorfozele care intervin în viziunea lor. Creaţia kantoriană ne arată că reprezentaţia teatrală poate fi şi altceva decît materializarea pe scenă, de către un regizor şi nişte actori, a unui text scris în prealabil. Asemenea romanului sau poeziei, a picturii sau a muzicii, spectacolul poate deveni operă în sine, perfect autonomă, căci nu mai este o ilustrare a operei unui alt artist (autorul dramatic), ci devine expresia subiectivităţii absolute a unui artist-demiurg („scenarist”, regizor, scenograf, prezenţă scenică), a universului şi a viziunii pe care le poartă în el. Fireşte că acest lucru nu se poate întîmpla fără o radicală problematizare şi reconsiderare a tuturor elementelor şi convenţiilor care compun şi susţin practica teatrală tradiţională: text, actor, regizor, joc scenic, imagine, iluzie, realitate, decor, scenografie. Pe cu totul alte coordonate, Jerzy Grotowski face din actul teatral un act inițiatic, un act supus unor exigențe și asceze morale, în care ființa umană (fie ea actor sau spectator) este îndemnată să-și problematizeze convingerile, viziunea despre viață și actul artistic în sine. Parcursul grotowskian este de fapt o cercetare asupra ființei umane – element central al actului teatral, dar și al oricărei situații trăite sau al oricărei interacțiuni sociale – în care arta devine „vehiculul” unei ascensiuni spirituale, al unei cunoașteri de sine, dificil de realizat în condițiile cotidianității.

Bibliografie orientativă:

  • Jerzy Grotowski, Spre un teatru sărac. Prefaţă de Peter Brook. Postfaţă de George Banu. Traducere de George Banu şi Mirella Nedelcu-Patureau, Bucureşti, Unitext, 1998. 
  • Thomas Richards, At Work with Grotowski on Physical Actions, London and New York, Routledge, 2004.
  • Tadeusz Kantor, Scrieri despre teatru. Selecție, prefață și note Krzysztof Plesniarowicz. Traducere din limba polonă: Sabra Daici. București, Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, Revista Teatrul Azi (supliment), prin Editura Cheiron, 2014.