ZOE PETRE

Licenţiată a Universităţii Bucureşti, Facultatea de Istorie, specializarea Istorie antică şi arheologie, este în prezent profesor de istorie antică greco-romană în cadrul aceleiaşi facultăţi.

Este membră a Societăţii de Studii Clasice din România şi a “Association pour l`encouragement des études grecques” din Franţa.

A fost profesor asociat la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris între 1981-1982, la Universitatea „Jules Verne” din Amiens între 1992-1993, director de studii al Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris, centrul „Louis Gernet” între 1994-1995.

Desfăşoară o intensă activitate politică. Între anii 1996-2000, a fost consilier prezidenţial.

Dintre volumele publicate, amintim: „Societatea greacă arhaică şi clasică” (1994), „Cetatea greacă” (2001), “Vîrsta de bronz” (2000), iar dintre studii: „Les sophistes et la question de l`esclavage”(1963), „Premise ale formării conceptului de polis”(1977), „Utilitatea istoriei antice”(1977), „Un âge de la représentation. Artifice et image dans la pensée grecque du VI-e siècle av. n.e.”, „Mentalités, ideologie et histoire roumaine: le domaine grecque”(1980), „Structures du réel et structures de l`imaginaire à l`époque des premieres colonies grecques”(1981), „La représentation de la mort dans la tragédie grecque”, „Image et imaginaire des infirmités en Grèce ancienne”(1992).