laura-mesina

conf. dr. Laura Mesina

Coordonator programe de studii

Laura Mesina este conferențiar și coordonator al programelor de masterat de cercetare științifică la Școala Doctorală „Spațiu, Imagine, Text, Teritoriu”. De asemenea, este membru fondator și secretar științific al Centrului de Excelență în Studiul Imaginii.

Are un doctorat în Filologie la Universitatea din București, cu teza „Imaginarul medieval românesc”, sub conducerea prof. univ. dr. Nicolae Manolescu.

A beneficiat de următoarele granturi de cercetare: grantul CEEX Identitate regională multiculturală. Local şi internaţional în Ţara Haţegului, secolele XIII-XVI, 2006-2008 (director de proiect); grantul CNCSIS Timp şi identitate în discursul românesc premodern, 2002-2004 (director de proiect); bursa de cercetare științifică „Vasile Pârvan” a Guvernului României, Accademia di Romania, Roma, Italia, ian. 1999 – sept. 2000 (domeniul „Studii literare”).

În perioada octombrie 1996-februarie 2018 a fost titular în cadrul Departamentului de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB, unde a ținut cursuri de retorică și argumentare, imagologie, teorii ale imaginarului/imaginii.

În cadrul mandatului de prodecan al Facultății de Litere (2012-2016), a inițiat organizarea Colocviului național studențesc pentru licență și masterat Bucharest Student Letters Colloquia.

A contribuit la dezvoltarea programelor de studii organizate de CESI și nu numai, prin intermediul unor proiecte cu finanțare POSDRU: „Industrii creative pentru patrimoniu. Stagii de practică de excelență în domeniile: științe ale comunicării, științe umaniste și arte”, iulie-decembrie 2015, coordonator pentru Universitatea din București, Partener național 1; SOCIUS – „Servicii de Orientare, Consiliere și Îndrumare a Studenților pentru carieră în științe sociale, arte și științe umaniste”, manager de proiect, aprilie 2014-octombrie 2015; EDUCATI – „Excelenţă Doctorală Umanistă în Cercetare: Aplicaţii şi Teorii Interdisciplinare”, responsabil logistic principal, octombrie 2008-septembrie 2011; DOCIS – „Dezvoltarea unui sistem operaţional al calificărilor din învăţământul superior din România”, coordonarea comisiei naţionale pentru domeniul ARTE, iunie 2009-iunie 2011.

Volume de autor: Imaginarul medieval. Forme şi teorii, Institutul European, Iaşi, 2013; Uitarea Romei. Studii de arheologie a imaginarului, Institutul European, Iaşi, 2013. Co-autor: Breviar de retorică. Texte, exerciţii, antologie şi traduceri (co-autor împreună cu Antoaneta Tănăsescu), ediția a doua revăzută, Ed. Universității din București, 2016. Coordonator: Bucharest Student Letters Colloquia, vol. I, Ed. Universității din București, 2015; Discursul identitar la români, seria „Caietele VIZUAL”, nr. 1, Ed. Tana, 2007.

La CESI, este editor științific al revistei Images, Imagini, Images. Journal of Visual and Cultural Studies (Institutul European) și coordonator al colecției Text și imagine (Editura Universității din București).

Cursuri CESI: Mitologii ale modernității; Forme de imaginar cultural; Literatură și cinema; Redactarea științifică a portofoliilor de practică; Comunicare vizuală.

CV

Lista lucrari

Alți membri