Admitere2026

Ovidiu Șelaru, fotograf

11 iunie, ora 18.00
Sala 120, aripa stângă, etaj 1, Facultatea de Litere, Str. Edgar Quinet nr. 5-7, sector 1

Organizare și moderare: lector asociat dr. Mihai Ometiță

Într-un format deschis, vom discuta despre evoluția fotografului: cum a început, cum și-a construit proiectele în timp, experiențele sale din diverse orașe de pe continente diferite și felul în care vede fotografia de stradă și documentară astăzi. Întâlnirea include și elemente de masterclass: sugestii și sfaturi pentru fotografi emergenți sau amatori.

Ovidiu Șelaru este practician și promotor al fotografiei de stradă, stabilit la Londra și câștigător al British Photography Award. Documentează medii urbane în context european și asiatic. A organizat masterclass-uri în marile capitale europene și în metropole, precum New York sau Tokio. Fotografiile sale au apărut în publicații de prestigiu, incluzând Vogue, EYE-Photo, Soul of Street sau Photoshop Magazine.