Profesori

Profesor dr. Sorin ALEXANDRESCU
sorin.alexandrescu@litere.unibuc.ro
Sorin Alexandrescu a absolvit în 1959 Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, devenind apoi asistent (1963) şi lector (1966) la Catedra de literatură comparată. Şi-a luat doctoratul în 1971, cu o teză despre Faulkner. Pleacă în 1969 la Universitatea din Amsterdam, unde devine conferenţiar (1976) şi profesor (1980) de literatură română şi de semiotică. Este fondator al revistei International Journal of Romanian Studies şi al Asociaţiei Internaţionale de Studii Române, iar în domeniul semioticii, al Asociaţiei Olandeze de Semiotică şi al Institutului de Cercetări al Universităţii din Amsterdam pentru semiotică, teoria literaturii, filosofie şi teoria artei (ISELK), membru permanent al Grupului de cercetări semiotice al lui A.J. Greimas la Paris, ca şi al comitetului consultativ al Asociaţiei Internaţionale de Semiotică.
În 2002, a fondat, împreună cu Laura Mesina şi cu alţi colegi, Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI), cu programe de masterat, doctorat şi postdoctorat, unde lucrează şi în prezent.

Lector dr. Raluca BIBIRI
raluca.bibiri@litere.unibuc.ro
Proiectele sale de cercetare explorează metodologiile postumaniste de interogare a raportului culturii vizuale și materiale cu ecosistemele, prin stabilirea unor conexiuni și continuități în țesătura epistemică extinsă transdisciplinar în jurul problematicilor feministe intersecționale. În aria sa de cercetare, se regăsesc diferențele sexuale și de gen, psihanaliza poststructuralistă, estetica matrixială, studiile traumei, diverse forme de reprezentare vizuală, cu accent pe componenta cinetic-performativă – instalație video, film experimental, documentar, ficțiune.

Conferențiar dr. habil. Ileana MARIN
ileana.marin@litere.unibuc.ro
Director al Şcolii Doctorale „Spaţiu, Imagine, Text, Teritoriu” (SD SITT)
Ileana Marin are o dublă afiliere: la Universitatea din București și la Universitatea Washington, Seattle, la Centrul Ellison. În ambele centre universitare predă cursuri interdisciplinare care pornesc din preocupările ei de cercetare. A publicat cărți dedicate artiștilor prerafaeliți, esteticii victoriene și miturilor tragice, precum și numeroase studii și articole despre materialitatea textelor literare, picturale și grafice. În ultimii ani s-a focalizat asupra literaturii electronice și artei digitale.

Lector dr. Laura MARIN
laura.marin@litere.unibuc.ro
După o teză în filologie/istoria și semiologia textului și a imaginii, pregătită în cotutelă la Universitatea din București și la Universitatea Paris Diderot, susținută în 2011 și publicată doi ani mai târziu sub titlul Le Neutre. Lire Blanchot dans les traces de Levinas et Derrida (EUB, col. CESI „Text și imagine”, 2013), Laura Marin se orientează în parcursul său de cercetare către studiile vizuale, cu un interes particular pentru teoriile imaginii.
A coordonat un dosar tematic intitulat „Georges Didi-Huberman : déplier l’image” în Revista Images. Imagini. Images. Journal of Visual and Cultural Studies (CESI, Institutul European, 2016).

Conferențiar dr. Laura MESINA
laura.mesina@litere.unibuc.ro
Laura Mesina este conferențiar în studii culturale, coordonator al programelor de studii SD SITT, membru-fondator și secretar științific CESI. Este membru al Școlii Române, Accademia di Romania in Roma, membru în asociații internaționale în istorie și studii culturale și președinte co-fondator al Asociației IMAGORA CESI.
În programul de cercetare la CESI vizează în principal imaginea, imaginarul și cultura urbană europeană. Metodele proprii de lucru, transdisciplinare, sunt: arheologia imaginarului, genealogia critică a formelor culturale și neo-ekphrastica multimedială. Studiile sale se concentrează asupra reprezentării puterii în texte, arte și arhitectură și, subsecvent, asupra dispozitivelor privirii și efectului de prezență al obiectului cultural.

Lector dr. Alina-Gabriela MIHALACHE
alina-gabriela.mihalache@litere.unibuc.ro
Alina-Gabriela Mihalache este absolventă a Facultății de Litere, Universitatea din București (1998), doctor în Filologie (2013), autor al volumului Eugen Ionescu / Eugène Ionesco. De la teatrul suprarealist la teatrul postdramatic (2016) și al ediției Al. Davila, Scrisori către domnul X. Eseuri teatrale (EUB, 2022).
Predă o serie de cursuri pe teme de istorie și teorie teatrală la programul de masterat „Societate, multimedia, spectacol (SMS)”.
A participat la numeroase conferințe, colocvii și workshopuri naționale și internaționale, cu diverse comunicări privitoare la avangarda literară și teatrală românească în context european, a publicat lucrări în mai multe reviste științifice și în volume colective. A scris recenzii, cronici literare și dramatice pentru revistele culturale România literară, Observator cultural, Teatrul azi, aLtitudini ș.a.

Lector dr. Ana-Maria NEGOIȚĂ
ana-maria.negoita@litere.unibuc.ro
Ana Negoiță are un doctorat în Științe Umaniste și Arte pregătit în cotutelă la Universitatea din București (Centrul de Excelență în Studiul Imaginii) și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cu un stagiu de pregătire în cadrul unei burse doctorale europene la Universitatea Sapienza – Roma. Expertiza profesională și academică este construită în domeniul artelor vizuale și studiilor curatoriale.
Susține în cadrul programelor masterale ale SD-SITT/CESI cursuri și laboratoare de cercetare științifică consacrate artei secolul XX , artei contemporane și noilor tehnologii ale imaginii artistice.

Lector dr. Corina POPA
maria-corina.popa@litere.unibuc.ro
Corina Popa este doctor în Filologie (subdomeniul Lingvistică) și urmează al doilea program de doctorat în Studii culturale, în cadrul Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii. Este autor al volumului Strategii de construire a identității europene în discursul diplomatic românesc (EUB, 2023).
La CESI, susține cursuri de redactare științifică la programele de masterat TPI și SMS.
Experiența sa profesională este strâns legată de domeniul educației, fiind, de-a lungul timpului, purtător de cuvânt al Ministerului Educației, consilier la Departamentul Educaţie şi Cercetare al Administraţiei Prezidenţiale, expert în etică universitară în cadrul UEFISCDI, realizatoarea emisiunii „Next: educația viitorului” și consilier pe probleme de educație la Parlamentul României.